Masca sanitară devine obligatorie pe stradă, însă numai cele de tip medical sau FFP2, cea textilă urmând a fi interzisă.

Decizia a fostul luată, miercuri, de Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU), prin Hotărârea nr 1/2022, urmând a fi aplicată, din 8 ianuarie, după emiterea ordinului comun al ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, și cel al Afacerilor Interne, Lucian Bode.

CNSU cere prelungirea stării de alertă și noi restricții COVID, pentru valul 5. Guvernul Ciucă, în ședință

Iată ce prevede HCNSU nr 1/2022, la articolul 5: „Se propune menținerea obligativității purtării a măștii de protecție doar tip medical sau FFP2, astfel încât să acopere gura și nasul, în toate spațiile publice închise și deschise, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne”.

La articolul 6 sunt prevăzute excepții pentru următoarele categorii de persoane:

  • a) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani;
  • b) persoanele care sunt singure în birou;
  • c) prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
  • d) reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
  • e) vorbitorii aflați în spații închise sau deschise cu condiția respectării distanței de minimum 3 metri între aceștia și oricare din celelalte persoane din public;
  • f) persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activități sportive.
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version