Premierul Florin Cîțu a anunțat, miercuri, că se va vaccina sâmbătă împotriva COVID-19, în a doua zi după începerea celei de a doua etape a imunizării.
 
 
„Sâmbătă mă voi vaccina şi va fi public”, a declarat Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, finalul şedinţei de Guvern.
 
În a doua etapă de vaccinare anti-COVID, se vaccinează populaţia cu grad ridicat de risc şi lucrătorii din domenii-cheie, esenţiale. 
 
În prima zi a etapei a doua se vaccinează președintele Klaus Iohannis.

Premierul a precizat că „în septembrie, obiectivul meu este de a avea 10.400.000 de persoane vaccinate, ceea ce înseamnă aproape 70% din ceea ce ne-am dorit şi să putem să scăpăm de pandemie”.

„Ieri m-am asigurat că vom mai lua încă 8 milioane de vaccinuri. Deci, pentru mine, vaccinarea este o prioritate, merge bine până acum, va merge şi mai bine de acum şi veţi vedea. Partea de cheltuieli şi de cine suportă se va rezolva”, a declarat premierul, la Palatul Victoria.

Cîțu a adăugat că, din datele pe care le deţine, în România, în acest moment, „lumea vrea să se vaccineze” anti-COVID, dând asigurări că există suficient personal medical care să asigure derularea în bune condiţii a campaniei de vaccinare.

Întrebat dacă sunt suficiente cadre medicale pentru a putea să facă această campanie de vaccinare, el a dat asigurări că nu există probleme:

„Să ştiţi că primesc şi de la spitale private şi de la companii private tot felul de oferte pentru a pune la dispoziţie gratuit centre de vaccinare sau personal. Deci nu este o problemă. Din ce am văzut eu şi văd şi interesul pentru etapa a doua, în România, în acest moment, lumea vrea să se vaccineze, ceea ce e un lucru foarte bun şi de aceea am şi făcut acest efort. Vom face un efort bugetar, nu mi se pare deloc mare, pentru a lua cele 8 milioane de doze în plus, să ne asigurăm că în septembrie vom avea 10,4 milioane de oameni vaccinaţi”. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version