UDMR nu e de acord cu testele gratuite pe termen nelimitat pentru români, așa cum ar vrea PSD să prevadă legea privind certificatul verde. 

„Nici eu nu sunt de acord cu testele gratuite. Cel mult pentru 28 de zile – e perioada în care poţi să faci vaccinarea completă – şi prima şi a doua doză. Ok, asta se poate accepta, mai mult nu se poate accepta, înseamnă miliarde. Nu se poate să îţi dea, să plătească statul. Tot de la buget plăteşte, nu aduce nimeni bani de acasă. Dacă te duci la spital, ok, se asigură ceea ce trebuie asigurat în spital, dar nu vrei vaccin, vrei teste gratuite. Din 72 de ore se repetă testul, asta unde ne duce? Deci, nu se poate. Asta înseamnă că şi vaccinarea se duce în jos, înseamnă că săptămânal, cel puţin două teste gratuite pentru tot poporul nu ai de unde să plăteşti acest lucru şi nici nu este corect – nici politic, nici moral, de niciun fel. 

Vorbim de două proiecte diferite. Deci, în primul proiect nu erau incluse testele gratuite. Acel proiect a picat la Senat, probabil că va fi pus în sertar. A venit ministrul Sănătăţii cu o altă gândire, altă abordare, pe ici – pe colo mai nuanţată, eu sunt de acord cu asta, şi acest proiect îl vom discuta în coaliţie, în care erau incluse şi testele gratuite, despre acest lucru discutăm”, a spus liderul UDMR,  la Digi24, înaintea ședinței Coaliției.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version