Un milion de bucureșteni s-au vaccinat anti-COVID cel puțin cu prima doză, a anunțat, joi, prefectul Capitalei, Alin Stoica.

Rata de imunizare a populației de peste 16 ani a ajuns la 40% în Capitală, iar în județul Cluj, la peste 35%, urmat de Brașov cu aproape 29%, a anunțat, marți, președintele Comitetului pentru campania națională de vaccinare, Valeriu Gheorghiță.

Prefectul a precizat, joi, că s-ar putea renunța la purtarea măștii în aer liber dacă se depășește pragul de 50-60% persoane vaccinate.

El a arătat că este posibilă renunțarea la mască și în birouri cu persoane vaccinate. „Restricțiile depind și de rata vaccinării, și de incidența cazurilor de coronavirus”, a adăugat Alin Stoica.

Premierul florin Cîțu a avansat data de 1 august pentru renunțarea la mască în aer liber.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version