Rata scăzută de vaccinare anti-COVID-19 a determinat autoritățile să meargă până la acordarea a două zile libere plătite românilor care se imunizează – atât pentru prima doză, cât și la rapel.

Facilitatea nu se mai dă însă dacă angajatorul cheamă la locul de muncă o echipă de vaccinare.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care Parlamentul a completat Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Zilele libere se dau atât angajaților din sistemul public, cât și din privat care aleg să se vaccineze împotriva COVID-19.

Cadrele militare în activitate, soldații și gradații profesioniști primesc zile de permisie.

Elevii și studenţii vor beneficia de zile de scutire de frecventarea cursurilor.

Zilele libere sunt acordate, potrivit legii amintite, pe baza adeverinței de vaccinare.

„În situația în care ziua liberă coincide cu ziua vaccinării, persoanele (…) au obligația depunerii adeverinței de vaccinare în prima zi lucrătoare de la vaccinare”, prevede legea.

În plus, se acordă zile libere și pentru unul dintre părinţii copilului cu vârsta de până la 18 ani sau reprezentantul legal al acestuia, „precum şi al persoanei cu dizabilități cu vârsta de până la 26 de ani, în ziua vaccinării copilului, respectiv a persoanei cu dizabilități”.

În acest sens, părintele respectiv va trebui să prezinte angajatorului atât adeverința de vaccinare a copilului, cât și o declaraţie pe propria răspundere a celuilalt părinte, „potrivit căreia acesta nu a solicitat și nu va solicita zile libere pentru însoțirea, la efectuarea vaccinului, a copilului cu vârsta sub 18 ani, respectiv a persoanei cu dizabilități cu vârsta de până la 26 de ani”.

În cazul familiilor monoparentale, persoana singură care are copii în întreținere și care locuiesc cu ea va trebui să facă mențiune în acest sens în declaraţia pe propria răspundere, specificând că se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 3 din Legea nr. 277/2010, pentru a putea fi încadrată conform definiției familiei monoparentale, respectiv este; necăsătorită; văduvă; divorțată;
are soțul sau soția declarat/ă dispărut/ă prin hotărâre judecătorească; are soțul/soția arestat/ă preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate și nu participă la întreținerea copiilor; nu a împlinit vârsta de 18 ani și se află în una dintre situațiile de mai sus; a fost numită tutore sau i s-au încredințat ori i s-au dat în plasament unul sau mai mulți copii și este necăsătorită, văduvă sau divorțată.

Această lege constituie o măsură menită să încurajeze vaccinarea şi să elimine eventualele piedici din calea vaccinării, ce ţin de relaţiile de muncă. Reglementarea este similară unei alte măsuri adoptate în cazul donatorilor de sânge.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version