Alis Grasu, șefa Serviciului de Ambulanță București Ilfov, anunță că numărul de apeluri efectuate de bucureșteni la 112 a crescut în ultimele 24 de ore, în special din cauza temperaturilor ridicate.

sursa foto napocafm.ro

 

 

Dintre cele 1.358 de solicitări, un număr de 675 de apeluri au fost considerate urgențe, iar dintre acestea 129 de cazuri s-au înregistrat în locuri publice, în special lipotimii și sincope.

Șefa Serviciului de Ambulanță București Ilfov recunoaște că urmează o nouă perioadă extrem de delicată, în condițiile în care Capitala a intrat sub avertizare meteo de cod galben pentru caniculă, și recomandă să apeleze acest serviciu doar în caz de nevoie evidentă, pentru ca echipele de intervenție să nu fie perturbate din drumul către cei care chiar au nevoie.

Dacă în București sunt așteptate 37 de grade Celsius, care se vor resimți undeva la 41 de grade Celsius, situația este și mai complicată în jumătatea de vest a țării, unde s-a intrat sub cod portocaliu de caniculă, astfel că temperaturile vor atinge și chiar depăși 40 de grade Celsius.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version