La aproape două săptămâni de la tragedia din Club Colectiv, bilanţul victimelor continuă să crească.

raniti, smurd, avion 5

50 de persoane şi-au pierdut viaţa, până acum, din cauza teribilului incendiu care a mistuit clubul din Capitală, iar miercuri dimineaţa încă 103 persoane mai erau internate în spitale din Bucureşti şi din străinătate.

Din cei 103 răniţi 74 sunt internaţi în Bucureşti, astfel:

  • câte 14 la Spitalul de Arşi şi la Spitalul Bagdasar Arseni
  • 8 la Spitalul Universitar
  • 7 la Spitalul Militar Central
  • câte 6 la Spitalul Grigore Alexandrescu, la Spitalul Elias şi la Spitalul de Urgenţă Floreasca
  • 5 la Spitalul Sfântul Ioan
  • 3 la Spitalul Dimitrie Gerota
  • câte 2 la Spitalul Sfântul Pantelimon şi la Spitalul Agrippa Ionescu
  • unul la Institutul CC Iliescu.

Din cei 36 de răniţi transferaţi la spitale din Europa au mai rămas în viaţă 29: 8 în Belgia, câte 6 în Olanda şi în Marea Britanie, 4 în Germania, câte doi în Austria şi în Israel şi unul în Norvegia.

31 în stare critică

Din totalul de 103 răniţi 31 sunt în continuare în stare gravă sau critică, 20 fiind internaţi în spitale din Bucureşti. Vorbim despre cei şase de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, de şase dintre răniţii de la Spitalul Bagdasar Arseni şi de o mare parte dintre răniţii de la Spitalul de Arşi.

Dintre cei 29 de răniţi internaţi în străinătate, cei din Germania, Marea Britanie şi Israel sunt, în continuare, într-o stare gravă sau foarte gravă. De altfel, ultimele două victime ale tragediei au fost doi tineri de 18 şi 19 ani care fuseseră transferaţi în Marea Britanie, unul la un spital din Liverpool, iar altul la un spital din Chelmsford.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version