La un an de la declanşarea epidemiei de rujeolă în România, Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile anunţă că numărul total al persoanelor îmbolnăvite a ajuns la 9.728.

sursa foto ziarelive.ro

În ultima săptămână s-au înregistrat 24 de cazuri noi de rujeolă, cele mai multe fiind înregistrate în Ialomiţa, 16. S-au mai înregistrat cazuri noi de rujeolă în Braşov, Ilfov şi Bucureşti.

41 de judeţe au fost afectate până acum de rujeolă, doar în Tulcea neînregistrându-se niciun caz. Cele mai afectate judeţe, cu peste 1.000 de cazuri, sunt Timiş, Caraş-Severin şi Arad.

Din păcate, în 35 de cazuri victima nu a supravieţuit, cele mai multe decese, 9, înregistrându-se în judeţul Timiş. 

Autorităţile atrag atenţia că bolnavii care au murit erau de diferite vârste, dar niciunul nu fusese vaccinat împotriva rujeolei. Unu din patru bolnavi de rujeolă are nevoie de spitalizare, iar unu dintr-o mie moare. În România, numărul părinţilor care îşi vaccinează copiii este în scădere.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version