Peste 150.000 de absolvenţi de clasa a VIII-a sunt aşteptaţi să participe la Evaluarea Naţională, sesiunea 2018 – examen ce se desfăşoară anual, într-o singură sesiune. 

sursă foto realitateanet

Conform datelor centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale (99,69%), până sâmbătă, 9 iunie, ora 12:00, în aplicația informatică figurau 150.310 candidați înscriși la Evaluarea Națională pentru elevii claselor a VIII-a (EN VIII).

Examenul începe luni, 11 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Miercuri, 13 iunie, este organizată proba la Matematică, iar joi, 14 iunie, proba la Limba și literatura maternă. Primele rezultate vor fi afișate pe 19 iunie, până la ora 12:00, iar în aceeași zi se pot depune contestații în intervalul orar 14:00 – 19:00. Rezultatele finale vor fi afișate pe 23 iunie.

Probele încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de 120 de minute, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video.

Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor și schemelor și instrumente de desen la Matematică.

Potrivit metodologiei de organizare și desfășurare a EN VIII, cazurile de fraudă și tentativă de fraudă sunt sancționate cu excluderea din examen și acordarea notei 1.

Ministerul Educației Naționale pune la dispoziție și o linie TELVERDE pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul Evaluării Naționale. Astfel, numărul TELVERDE 0800801100 va fi disponibil în perioada 11-14 iunie, între orele 8:00 – 16:00, iar vineri, 15 iunie, între orele 8:00 -14:00

Media generală obținută în cadrul EN VIII are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a de liceu.

Download (PDF, 46KB)

Download (PDF, 38KB)

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version