Alianța Medicilor pentru Modernizarea Sistemului Medical (AMMSM) susține, într-o scrisoare deschisă, că loturile de substanțe dezinfectante trebuie oprite de la folosire până la clarificarea conformității, ”fiindcă, la urma urmei, vorbim despre substanțe a căror măsluire pune viața oamenilor în pericol, în mod direct”.

ciolos spital, medici

“Iată că avem o firmă care are contracte cu majoritatea spitalelor din țară pentru furnizarea de produse dezinfectante și care furnizează, în fapt, produse neconforme (fapt dovedit de o anchetă jurnalistică). În acest timp, instituțiile statului, plătite din banii noștri, ce poziție iau? Poziția evazivă îndelung exersată și perfect mimată de atâtea ori încât nu mai surprinde pe nimeni: nu putem dovedi nimic, nu avem laboratoare acreditate, nu știm cine poate fi responsabil”, se arată în scrisoare.

”Ni s-ar fi părut normal ca, la cea mai mică suspiciune, loturile de substanțe dezinfectante să fie oprite de la folosire până la clarificarea conformității, chiar și prin analiza efectuată într-un laborator neacreditat, fiindcă la urma urmei, vorbim despre substanțe a căror măsluire pune viața oamenilor în pericol, în mod direct”, susțin reprezentanții Alianței în respectiva scrisoare.

Ei insistă că nu este de acceptat să nu asigure asepsia și antisepsia manevrelor chirurgicale, “o descoperire care aparține secolului al XIX-lea”.

“Să nu fim naivi! Din Sănătate se produc mulți bani. Nu numai în România, ci peste tot în lume. Statul în niciun caz nu poate, și nici nu trebuie, să mimeze naivitatea. Nu este de acceptat ca statul să se bazeze pe bună credință a unei firme private, mai ales a unei firme care deține, după cum se vede, monopolul unui sector. Nici noi nu putem să credem în naivitate, ci doar în rea-voință și în deliberare, care nu sunt de acceptat. După cum se vede, corupția ucide! Și nu doar în Colectiv, ci zi de zi”, conchide cei din Alianța Medicilor.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version