Elevii, studenţii şi micuţii care merg la grădiniţe şi creşe s-au bucurat săptămâna aceasta de o vacanţă prelungită, Primăria Capitalei fiind de acord cu suspendarea programului de lucru din unităţile de învăţământ pe motiv că zăpada şi gerul au pus stăpânire pe Bucureşti.

firea

După o săptămână de pauză, cursurile se reiau normal începând de luni, 16 ianuarie. Însă Gabriela Firea, primarul Capitalei, a anunţat sâmbătă că s-a luat decizia ca în ziua de marţi, 17 ianuarie, cursurile să înceapă mai târziu, respectiv de la ora 09.00.

Asta pentru că autorităţile au primit o nouă avertizare de ninsoare de la specialiştii Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Urmează o nouă repriză de ninsoare, însă Firea dă asigurări că zăpada nu se va mai depune în cantitaţi atât de mari ca runda precedentă.

Totuşi, pentru a asigura o deszăpezirea corespunzătoare în noaptea de luni spre marţi, Gabriela Firea a decis ca şcoala să înceapă mai târziu marţi, astfel încât să nu apară probleme pe traseu.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version