Specialiștii britanici de la Quacquarelli Symonds au dat publicității, joi, topul anual al celor mai bune universități din lume.

Pentru prima dată în istoria de când se publică acest clasament o universitate din România ajunge între cele mai bune 500 de universități din lume.

Universitatea Babeș Bolyai, din Cluj, se află pe locul 401 în ceea ce privește domeniul general al Artelor și Științelor Umaniste. Clasamentul a fost stabilit în baza reputației academice și a reputației angajatorilor, dar și pe baza publicațiilor în sistemul SCOPUS și a indicelui Hirsch din același sistem.

În ierarhia QS World University Rankings apar și Universitatea București, Universitatea din Iași, Universitatea de Vest Timișoara și Academia de Studii Economice din București, dar niciuna dintre aceste unități de învățământ nu a reușit să pătrundă între cele mai bune 700 de universități ale lumii.

Cei de la UBB se laudă că sunt cea mai bună universitate din România și în alte domenii precum Arheologie, Istorie, Teologie-Studii Religioase, Psihologie, Științe ale Pământului-Marine, Servicii de Ospitalitate și Studii Politice Internaționale.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version