Rata finală de promovare înregistrată la sesiunea iunie-iulie 2020 a examenului național de Bacalaureat, după soluționarea contestațiilor depuse în etapa specială (6 – 12 iulie), este de 64,5% (95.470 de candidați). 

Pentru promoția curentă, rata de promovare este de 72.9% (87.951 de candidați), iar pentru promoțiile anterioare de 27.6% (7.519 candidați). 307 candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece).

S-au prezentat la examenul din acestă sesiune 147.929 de candidați (120.725 din promoția 2020, respectiv 27.204 din promoțiile anterioare).

Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5, iar media generală pentru promovarea examenului este cel puțin 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați (267 în total).

Ministerul Educației și Cercetării informează că rezultatele de la etapa specială au fost publicate, duminică, pe bacalaureat.edu.ro, prin anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic alocat fiecărui candidat. 

24 august – 5 septembrie, a doua sesiune

A doua sesiune a examenului național de Bacalaureat 2020 se va desfășura în perioada 24 august – 5 septembrie. Înscrierile încep luni, 13 iulie și se încheie, vineri, 24 iulie. Documentele-tip de înscriere – completate și semnate – pot fi depuse la secretariatele unităților de învățământ-centre de examen sau pot fi transmise prin mijloace electronice/poștă, folosindu-se coordonatele indicate de secretariatele unităților de învățământ.

Probele scrise sunt programate în săptămâna 24 – 27 august, astfel:

  • 24 august: Limba și literatura română – E.a)
  • 25 august: proba obligatorie a profilului – E.c)
  • 26 august: proba la alegere a profilului și specializării – E.d)
  • 27 august: Limba și literatura maternă –  proba E.b)
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version