Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a virat, în decembrie, ajutorul de 500 de lei pentru îmbrăcăminte şi rechizite altor aproximativ 200.000 de beneficiari, astfel că, până la 23 decembrie, aproximativ 360.000 de carduri au fost încărcate, sumele totale virate din fonduri europene depăşind 1,8 milioane de lei, a anunțat ministrul Marcel Boloș.

Pentru anul şcolar 2022 – 2023, primesc ajutor pentru rechizite şi îmbrăcăminte 405.000 preşcolari şi elevi, faţă de 245.000 beneficiari în anul şcolar precedent.

De sprijinul în valoare de 500 de lei beneficiază copiii din învăţământul de stat preşcolar, cu condiţia ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (298 lei), precum şi elevii din învăţământul de stat primar şi gimnazial, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară (1.275 lei).

Tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional pot fi utilizate numai la unităţile cu care emitenţii cardurilor au contracte de afiliere, precizează MIPE.

Beneficiază de sprijinul în valoare de 500 de lei:
 
Copiii din învățământul de stat preșcolar, cu condiția ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (298 lei);
 
– Elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară (1.275 lei).
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version