Spitalul „Prof. Dr. Alexandru Obregia” va avea un Centru de Psihiatrie Pediatrică, prin construirea unei clădiri cu trei etaje, formată din două corpuri.

Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat hotărârea privind indicatorii tehnico-economici, inițiat de ASSMB, instituție aflată în coordonarea viceprimarului Capitalei, Horia Tomescu.

Valoarea totală a investiției este de 60,6 milioane de lei (TVA inclus), iar finanțarea se face prin PNRR, bugetul local al Municipiului București, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, și/sau din alte surse legal constituite.

Noul centru va crește calitatea serviciilor din domeniul sănătății mintale . Vor exista cameră de gardă, ambulatoriu de specialitate, staționar de zi, un spațiu de terapie pentru copii cu TSA și altele.

În București nu există servicii publice de complexitate pentru specialitatea psihiatrie pediatrică. La nivelul Spitalului Obregia, Clinica de Psihiatrie a Copilului și Adolescentului nu poate oferi pacienților minori integral toate serviciile de care aceștia ar avea nevoie, de exemplu servicii educaționale pentru copiii cu tulburări din spectrul autist și cu tulburări de sănătate mintală.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version