Membrii Consiliului General al Municipiului București au aprobat, în ședința de joi, mai multe investiții pe care Primăria Capitalei ar urma să le facă în domeniul Sănătății.

Spitalul Gomoiu (sursa foto bucurestifm.ro)

Astfel, în primul rând s-a aprobat trecerea unui teren de pe Șoseaua Pipera din curtea RATB în cea a Primăriei București. Pe terenul respectiv vor începe în acest an lucrările la Spitalul Metropolitan, nu înainte ca baza RATB de acolo să fie relocată.

De asemenea, s-a aprobat solicitarea primarului general de a căuta soluții pentru ridicarea a altor două spitale, de câte 300 de paturi fiecare, în sectoarele 3 și 6, pentru a deservi locuitorii din acele zone.

S-a aprobat, de asemenea, ridicarea unei maternități în curtea Spitalului de Urgență Sf. Ioan. Pentru această lucrare Primăria pune doar terenul la dispoziție, urmând ca ridicarea maternității să se facă din finanțarea asigurată de Asociația Colectiv GTC 3010, care ar urma să pună la bătaie în jur de 12 milioane de euro.

În plus, s-a aprobat reabilitarea a două corpuri de la maternitatea Bucur și un corp de la Spitalul Victor Babeș și se va dota Spitalul Sf. Luca cu un bazin de recuperare prin hidrokinetoterapie.

Nu în ultimul rând, s-a aprobat suma necesară pentru finalizarea lucrărilor de la Spitalul Sf. Gomoiu, urmând ca vechea clădire a spitalului să fie transformată în centru de excelență și spații de cazare pentru părinți.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version