Proiectul propus de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, pentru modificareaRegulamentului de Organizare şi Funcţionare a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) şi în special a metodologiei de analiză a sesizărilor de plagiat în tezele de doctorat reprezintă o formă mascată de amnistiere individuală a plagiatorilor şi încurajează frauda academică.
Acuzația apare într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Klaus Iohannis de un grup de reprezentanţi ai mediului academic şi societăţii civile.
Cîmpeanu vrea ca noile sesizări de plagiat pe marginea aceleiaşi teze să fie admisibile în cazul în care este reclamată copierea din surse noi, diferite faţă de cele deja semnalate.
Astfel, 13 organizaţii şi mişcări civice, alături de peste 160 de profesori universitari şi cercetători din România şi străinătate, îi solicită şefului statului să-şi precizeze poziţia faţă de propunerile de modificare a regulilor de analiză a plagiatelor, luând atitudine publică faţă de recenta iniţiativă legislativă a ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, de modificare a legislaţiei CNATDCU, prin care ar fi create “mecanisme legale de salvare a plagiatorilor, dar şi instrumente care vor îngreuna sau vor face imposibilă emiterea unor verdicte de plagiat”.
„Modificările propuse de ministrul Sorin Cîmpeanu reprezintă, în opinia noastră, o formă mascată de amnistiere individuală a plagiatorilor şi îi favorizează pe cei vinovaţi de fraudă academică. În plus, schimbările creează mecanisme legale de salvare a plagiatorilor, dar şi instrumente care vor îngreuna – sau chiar vor face imposibilă – emiterea unor verdicte de plagiat”, se arată în scrisoare.
Semnatarii scrisorii sesizează modificări precum analizarea unei teze de doctorat in integrum, care ar reprezenta “cea mai periculoasă capcană mascată a acestui proiect de modificare a legislaţiei CNATDCU”, declararea ca admisibile a sesizărilor care vizează teze de doctorat doar dacă acestea privesc alte capitole dintr-o teză sau dacă aduc elemente noi, care nu au fost “cunoscute” anterior de CNATDCU, sau excluderea UEFISCDI din procedura de sesizare a plagiatului şi înfiinţarea unei noi structuri – Serviciul Secretariat CNATDCU – ale cărei atribuţii vor include pronunţarea asupra condiţiilor de admisibilitate a unei sesizări care se referă la conţinutul ştiinţific al unei teze de doctorat.
„În plus, propunerile ministrului Educaţiei introduc un nou filtru, un aviz al Direcţiei Juridice a Ministerului Educaţiei, care ar urma să-şi dea obligatoriu acordul, în premieră istorică, pe procedura de admitere a unei sesizări de plagiat. De asemenea, în procedura de admitere a sesizărilor a fost inclusă şi Direcţia Juridică a Ministerului Educaţiei, care ar urma să ateste legalitatea referatului de admitere întocmit de Serviciul Secretariat CNATDCU, fapt care va birocratiza şi va îngreuna excesiv procedura de sesizare”, se mai arată în scrisoare.
Printre semnatarii scrisorii se numără actuali şi foşti membri ai CNATDCU, dar şi membri ai altor organisme consultative ale Ministerului Educaţiei, cum ar fi Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI) şi Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCS), precum:
- Cristina Albu, profesor asociat University of Missouri – Kansas City, Department of Art and Art History, Sorin Alexandrescu, profesor emerit al Universităţii din Amsterdam, profesor asociat la Universitatea din Bucureşti. Mircea Anghelescu, profesor universitar emerit, Brânduşa Armanca, jurnalistă, profesor universitar, Iuliana Armaş, profesor universitar, membră CNATDCU (Comisia Ştiinţele pământului), Viorel Barbu, profesor universitar, membru al Academiei Române, fost preşedinte CNATDCU, Alexander Baumgarten, profesor universitar, membru CNATDCU (Comisia Filosofie), Ioana Bican, profesor universitar, membră a Consiliului Ştiinţific al UBB, membră a CNATDCU (Comisia Filologie), membră a Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCS), Livius Ciocârlie, profesor universitar emerit, scriitor ş.a.