Imediat după alegerea sa în funcția de preşedinte al PNL, Nicolae Ciucă a declarat duminică, întrebat de jurnaliști, ce va face în privința acuzației că a plagiat în teza sa de doctorat.

„Mai întâi de toate, nu am plagiat. Mi-am terminat teza între anii 1998 – 2001. Am susţinut-o în anul 2003, pentru că în anul 2002 am fost în misiune în teatru de operaţii. În momentul de faţă, să lăsăm instituţiile să-şi prezinte concluziile asupra acestui subiect, după care voi lua o decizie. Sigur, am onoarea şi demnitatea să pot să iau o decizie în acest sens. (…) În acel moment, voi lua decizia exact cum v-am spus, în conformitate cu principiile mele de onoare şi demnitate”, a răspuns premierul.

Precizăm însă c  Parchetul General a blocat ancheta declanșată de CNATDCU, pretextând că a deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări in rem, ca urmare a unei plângeri în care se reclamă faptul că premierul Nicolae Ciucă a plagiat în teza de doctorat.

Astfel, CNATCU, exact instituția care trebuie să verifice plagiatele nu mai poate decide asupra cazului Ciucă.

Jurnalista Emilia Şercan de la PressOne a publicat, pe 18 ianuarie, un articol în care susţinea că premierul Nicolae Ciucă, general în rezervă, a plagiat în teza de doctorat cu titlul „Dimensiunea angajării Armatei României în operaţiuni întrunite multinaţionale”, susţinută în anul 2003 la Universitatea Naţională de Apărare “Carol I”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version