Până în prezent nu a fost emisă nicio decizie de plagiat în tezele de doctorat consacrate deja în scandalurile publice de mai mult timp – cazurile lui Victor Ponta, Petre Tobă, Gabriel Oprea și Neculai Onțanu – dar președintele CNATDCU promite să cerceteze “plagiatul total” al primarului sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiță, descoperit de jurnalista Emilia Șercan.

negoita 5

Ioan Aurel Pop, președintele Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), susține că a sesizat Comisia de științe juridice în legătură cu informațiile vehiculate în presă potrivit cărora social-democratul Robert Negoiță, primar al sectorului 3, ar fi plagiat teza de doctorat.

“Am sesizat Comisia de științe juridice în legătură cu apariția în presă a acuzei de plagiat și am rugat comisia să procedeze în consecință. Până acum nu am avut niciun caz pentru că toate celelalte au fost sesizări făcute de persoane care au respectat regulamentul CNATDCU, adică au arătat cum s-a plagiat, de unde s-a plagiat, cam cât la sută este plagiat și a fost mai simplu. Acum, în cazul în care comisia va respecta ceea ce eu am rugat atunci, trebuie să purceadă de la început pe baza apariției în presă a acuzei de plagiat și să lucreze ei, adică să caute lucrările de unde s-a plagiat, să verifice gradul, procentajul”, a declarat, marți, pentru Agerpres, Ioan Aurel Pop.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version