Comisarul șef de poliție Adrian Iacob este noul rector interimar al Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza.

Iacob îl înlocuiește pe Daniel Torje, cel care și-a înaintat demisia după ce a fost acuzat de hărțuire sexuală de o studentă de la Facultatea de Drept, anul III.

Tânăra i-a spus iubitului ei că Torje i-a făcut avansuri sexuale și i-a cerut să se culce cu el pentru a o promova la examen. Iubitul fetei, și el student la aceeași facultate, în anul IV, a mers peste Torje pentru a-l bate, dar rectorul Academiei de Poliție s-a baricadat în propriul birou.

Adrian Iacob are 41 de ani și a primit un mandat de șase luni ca rector al Academiei, obiectivul său fiind “organizarea în cele mai bune condiţii a examenelor de absolvire şi a celor de admitere în Academia de Poliţie şi menţinerea unui climat organizaţional riguros, specific unei instituţii de învăţământ superior care pregăteşte ofiţerii de carieră ai Ministerului Afacerilor Interne”.

Iacob a absolvit Facultatea de Drept a Academiei de Poliție, și-a început cariera ca ofițer de poliție judiciară, în 1998, și a ocupat mai multe funcții precum decan al Facultății de Poliție, șef al Catedrei de Ordine Publică și director al Consiliului pentru Studii Universitare de Doctorat.

După ce expiră cele șase luni de mandat, “ocuparea funcţiei de rector al Academiei de Poliţie se va decide la nivelul instituţiei de învăţământ conform procedurilor stabilite în domeniul legislaţiei specifice învăţământului superior”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version