Premierul desemnat Ludovic Orban promite că va achiziționa urgent termoscanere pentru a fi instalate la aeroporturi, precum și medicamente şi materiale necesare depistării și tratării cazurilor de coronavirus, pe fondul epidemiei din Italia, de unde au sosit mai mulți români în țară. 

„Suntem cu procedurile de achiziţie în derulare, astfel încât să achiziţionăm cât mai rapid, la începutul săptămânii viitoare, materiale, echipamente, substanţe, medicamente necesare pentru astfel de situaţii. (…) Şi în afara Bucureştiului am gândit locaţii posibile de carantină”, a susţinut premierul, duminică, la Digi 24.
 
Ludovic Orban a mai susținut că orice persoană care vine în România dintr-o zonă unde există un focar de infecţie cu coronavirus va sta în carantină timp de 14 zile. 
 
„Autorităţile italiene au luat o serie de măsuri, trebuie respectate toate măsurile care au fost decise de către autorităţile italiene. Trebuie evitată pe cât este posibil orice fel de deplasare, prezenţa în zone unde există risc de îmbolnăvire. De asemenea, trebuie evitate deplasări. Trebuie făcut tot ceea ce este recomandat de autorităţile italiene. Orice persoană care vine dintr-o zonă unde există un focar depistat noi am instituit condiţii de carantină. Nu numai în Bucureşti, ci şi în mai multe centre. Nu vom ezita să luăm această măsură de a ţine în carantină 14 zile persoanele care vin din focare. Trebuie evitat pe cât este posibil o deplasare dintr-o astfel de zonă în ţară, decât dacă sunt într-adevăr situaţii care reclamă deplasarea. Adică în situaţii cu totul şi cu totul speciale”, a spus Orban.
 
Până atunci însă, pasagerii sosiți din Italia care au aterizat, duminică, pe Aeroportul Otopeni, au primit doar chestionare pe care le-au completat.  
 
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version