Direcţia de Sănătate Publică Sibiu a lansat, luni, alerta epidemiologică pentru boala Lyme, numită şi borelioză, după ”o creștere explozivă” a cazurilor de persoane înţepate de căpuşe.

capusa
<strong>sursă foto portalsmro<strong>

„Din cauza schimbărilor climatice din anul 2015, s-a înregistrat o creştere explozivă a numărului de persoane cu înţepături de căpuşe prezentate la spital (1.713 faţă de numai 985 în anul 2014) şi, consecutiv, a crescut şi numărul de cazuri de boală Lyme (63 în anul 2015, dintre care 47 de stadiul I – deci expunere recentă, faţă de numai 44 în anul 2014, cu 20 de stadiul I). Aplicarea corectă a măsurilor preventive vizate de alertă poate reduce numărul cazurilor de stadiul I, aşa cum s-a întâmplat în perioada 2012-2014, dar şi numărul total de cazuri de boală Lyme”, se arată în comunicatul de presă al DSP Sibiu.

Copiii între 5-9 ani sunt în pericol, iar DSP cere sprijinul unităţilor de învăţământ, prin realizarea unor ore de educaţie sanitară pe această temă la elevii din ciclul primar.

Cei mai expuși înţepăturilor de căpuşe sunt lucrătorii în aer liber: silvicultorii, agricultorii, lucrătorii la căi ferate, la exploatarea gazelor naturale, electricienii, lucrătorii la înălţime, lucrătorii în amenajarea spaţiilor verzi, în administraţia parcurilor sau pădurilor, constructorii, topografii, grădinarii, precum şi alte categorii.

Aceștia, împreună cu angajatorii, au obligaţia de a aplica măsuri care să prevină răspândirea bolii Lyme.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version