De 3 luni, premierul Florin Cîțu s-a interesat doar de Congresul PNL și de preluarea șefiei partidului de la Ludovic Orban, dar acum vrea să demonstreze că pandemia este pe primul plan.

„O să cer o anchetă/analiză, pentru că vreau să ştiu cum a fost pregătit valul patru. Ştiam că vine valul patru, eu am spus tot anul, deci după ce s-a terminat valul trei am spus că nu vreau să se reducă numărul de paturi în secţiile ATI pentru COVID, am spus foarte clar că să rămână intactă capacitatea noastră de a răspunde, aş vrea să văd cum a fost pregătit de Ministerul Sănătăţii acest val şi să vedem dacă s-a ţinut cont de ceea ce am spus eu şi, dacă nu s-a ţinut cont de ceea ce am spus eu, cine nu a ţinut cont şi va fi responsabil pentru asta”, a declarat premierul, marţi, într-o conferinţă de presă la Sinaia.

El vrea „un plan privind gestionarea situaţiei” şi va avea discuţii cu managerii de spitale şi cu cei din Direcţiile de Sănătate Publică pe tema paturilor de la ATI și a personalului necesar acestora.

„Este anormal şi cineva trebuie să răspundă pentru asta dacă valul patru nu a fost pregătit, deşi am vorbit despre asta toată vara”, a amenințat Cîțu.

Paturi la ATI mai puține decât la începutul pandemiei

În privința numătului de paturi la ATI, premierul a spus că „datele se schimbă zilnic”, deși cifrele arată că sunt mai puține decât la începutul pandemiei.

„Atunci când am preluat din nou Ministerul Sănătăţii prin… numindu-l pe domnul ministru Cseke cred că erau vreo 600 de paturi, deşi eu am spus tot timpul că trebuie să rămână la 1.600 de paturi. Domnul ministru a înţeles mesajul meu, a adăugat câteva sute, vreo patru sute de paturi imediat şi va adăuga până la 1.600 de paturi cât mai curând posibil, dar nu doar asta este provocarea, provocarea este să avem şi personalul detaşat în aceste secţii COVID”, a susținut premierul.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version