Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, nu s-a lăsat, după ce a renunțat la declarația pe propria răspundere pe care voia să o impună părinților, astfel că acum cere de la aceștia să depună la școală, pentru copii, o adeverință medicală pentru „înscrierea în colectivitate”.
UPDATE: Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) a acuzat, joi, că este un abuz ce li se cere medicilor de familie, cu câteva zile înainte de începerea școlii, deoarece legea prevede eliberarea avizelor epidemiologice şi a adeverinţelor de sport numai la începutul ciclului de studiu.
„Astfel de solicitări exced legislaţia în vigoare şi nu doar că reflectă necunoaşterea legii de către cei care încurajează eliberarea acestor documente, ci reflectă totodată şi necunoaşterea riscului la care sunt supuşi părinţii şi copiii în mod inutil”, afirmă SNMF într-un comunicat remis presei.
Medicii de familie: Este un abuz! Legea nu prevede adeverință la fiecare debut de an școlar
- a) La înscrierea în fiecare ciclu de învăţământ – se eliberează de către medicul de familie sau de către medicul colectivităţii de la care provine copilul.
- b) La terminarea unui ciclu de învăţământ preuniversitar – se eliberează de către medicul care are în supraveghere colectivitatea.
- c) La transferul elevului într-o altă unitate şcolară – se eliberează de medicul care are în supraveghere unitatea de învăţământ de la care se transferă