În perioada 23-27 aprilie are loc o nouă ediţie a campaniei „Donează sânge! Fii erou!”, organizată de studenţii Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti.

Organizatorii pun la dispoziţie două centre de recoltare, unul la Palatul Facultăţii de Medicină (bd. Eroii Sanitari, nr. 8) şi celălalt la Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti (str. Dr. Constantin Caracas, nr. 2).

Studenţii precizează că donarea de sânge contribuie, în mod benefic, asupra stării de sănătate a organismului.

Potrivit statisticilor, în România doar 1,7% din populaţie donează sânge, în contextul în care, în fiecare zi, la nivel naţional este nevoie de minimum 1.000 litri de sânge, iar 450 ml de sânge donat ar putea salva trei vieţi.

Campania se desfăşoară începând din anul 2008 în toate centrele membre ale Federaţiei Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România (FASMR) – Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Braşov, Sibiu, Timişoara, Oradea, Târgu-Mureş şi Craiova.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version