Medicul chirurg Victor Eșanu, președintelei Camerei Federative a Sindicatelor Medicilor din România și angajat la Ambulatoriul de Boli Infecțioase din Cluj, cere autorităților „redeschiderea imediată a tuturor spitalelor” și mutarea pacienților cu Covid-19 în spitale modulare.

Dr Victor Eșanu

„S-au făcut spitale modulare, care sunt pregătite, unde erau așteptate miile de persoane infectate, nu-i așa? Ei bine, sunt goale. Acelea trebuiau să fie și ar trebui să fie pentru Covid-19. Să fie duși acolo pacienții cu Covid, iar restul secțiilor, clinicilor, să reintre în normal și să nu se mai întâmple niciodată ce s-a întâmplat. Suntem asaltați de pacienți și trebuie revenit la un sistem sanitar normal. Oamenii susțin sistemul de sănătate cu banii lor și au dreptul la tratamente și au nevoie de tratamente. Prea mulți pacienți au avut de suferit, pacienți cu nevoi urgente, cu boli cronice. Autoritățile s-au bâlbâit, au trimis ordine de eliberare a spitalelor în proporție de 80%. «Apoi au spus: doctorul decide pe cine primește!». Ce să mai decid eu, când tu ai golit spitalul? Ordinul acela era destul de clar. Acum văd că nici nu mai recunosc și o dau pe medici, că medicii ar fi trebuit să decidă”, a declarat dr. eșanu, pentru G4Media.

Spital modular

Potrivit lui Victor Eșanu, în eventualitatea unui nou val de îmbolnăviri, „ar trebui să avem puși deoparte bani pentru sănătate, echipamente de protecție și să nu mai închidem spitalele, punând în pericol viețile românilor care au afecțiuni grave sau foarte grave. Noi avem mai multe forumuri ale medicilor, unde văd colegi din toată țara care spun despre fel și fel de probleme. Au fost cazuri în care unii pacienți n-au fost primiți de nici un spital. Sunt oameni cu cancere care nu au mai fost primiți. Oameni cu probleme neurologice, cu probleme la ficat, cu fel și fel de afecțiuni.”

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version