Principalul centru de stocare în România a vaccinului anti-COVID va fi Institutul Cantacuzino – aflat în administrarea MApN, iar în țară vor exista 6 centre regionale, în spitalele militare, a declarat, duminică seara, medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID.


„Vor exista, pe lângă Institutul Cantacuzino, încă şase centre regionale, respectiv în locaţia a şase spitale militare, care vor fi prevăzute – şi există aparatura – cu aceste congelatoare de minus 80 de grade care au capacitatea de stocare a unui număr mare de doze. (…) La minus 80 de grade dozele rezistă timp de şase luni, însă datoria noastră este să epuizăm cât mai rapid aceste doze, pentru că nu putem să lărgim la nesfârşit capacitatea de stocare. În permanenţă vom avea tranşe de vaccinuri care ne vor fi livrate şi atunci noi trebuie să asigurăm în paralel şi consumul acestor doze”, a precizat specialistul, la Digi 24.

Totodată. vor fi înfiinţate centre mobile de vaccinare – caravane – pentru imunizarea persoanelor care sunt greu deplasabile sau a celor cu dizabilităţi.

„Centrele de vaccinare vor fi, pe de o parte, la nivelul spitalelor, care vor vaccina personalul propriu, şi vor fi înfiinţate centre de vaccinare fixe şi centre de vaccinare mobile – caravane, care vor asigura vaccinarea persoanelor care sunt greu deplasabile, de exemplu în mediul rural, sau a persoanelor cu dizabilităţi. De asemenea, echipe mobile de vaccinare vor asigura, în parte, vaccinarea persoanelor din infrastructura esenţială critică”, a arătat dr. Valeriu Gheorghiţă.

Primele doze de vaccin sunt aşteptate în a doua jumătate a lunii decembrie sau în lunile ianuarie-februarie:

„În cel mai fericit caz, ne aşteptăm ca în a doua jumătate a lunii decembrie să avem disponibile primele doze de vaccin, cel puţin de la o companie producătoare. În scenariul pesimist, probabil că vom vorbi de luna ianuarie – februarie”.

Este vorba despre cel puţin 2,4 milioane de doze de la AstraZeneca şi, probabil, tot atâtea de la Pfizer.

„Din 1.200.000 de doze, noi putem vaccina circa 600.000 de persoane. În acest moment, în sistemul medical sunt estimate circa 250.000 – 300.000 de persoane. Cu siguranţă, noi vom acoperi mai mult decât personalul medical şi tot ce înseamnă personal auxiliar din domeniul sănătăţii şi domeniul asistenţei sociale şi foarte probabil vom începe şi campania de vaccinare pentru persoanele vulnerabile – vârstnici şi cei cu boli cronice, în paralel cu vaccinarea persoanelor care desfăşoară activităţi în infrastructura critică”, a arătat medicul.

Dr. Valeriu Gheorghiţă a arătat că tot procesul de vaccinare se va efectua în urma unei planificări, în mod deosebit pentru sistemul medical şi de asistenţă socială şi în baza unor programări electronice pentru celelalte categorii de persoane.

Programarea se poate face electronic, telefonic sau prin intermediul medicului de familie, dar toate datele se vor revărsa în aceeaşi platformă comună, pentru a avea o evidenţă cât mai clară a numărului persoanelor imunizate. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version