Imaginați-vă o lecție de matematică într-o grădină, folosind măsurători ale creșterii plantelor drept exerciții, lecții de științele naturii în aer liber descoperind plante, insecte sau chiar compoziția solului, ateliere creative în care copiii folosesc frunze, semințe sau pietre. 

23 de educatori și profesori și-au petrecut sfârșitul de săptămână la Grădinița Răsărit și Școala Ferdinand, explorând metode inovative de a aduce educația în aer liber, astfel, trezind sentimentul de conexiune, respect și iubire pentru natură. 

Evenimentul, organizat de Asociația Educația Neoumanistă și România în Tranziție, se intitulează “Educația în natură, pentru natură” și este primul de acest gen din România.

Acest curs reprezintă a doua sesiune de diseminare a uneia dintre activitățile unui proiect strategic finanțat de câtre Erasmus+ “Children in Permaculture”, ce are ca parteneri 7 organizații din 5 țări.

Prima sesiune s-a derulat în perioada 23-24 mai în Pănătău, jud. Buzău, eveniment la care au participat 35 de educatori și profesori.

Acest eveniment a marcat, de asemenea, lansarea cărții ”Manualul Copiii în Permacultură – Grija față de pământ și grija față de oameni”, scris de către Lusi Alderowe, Gaye Amus și Didi A. Devapriya.  Acest manual este prima carte având ca temă permacultura, care a fost tradusă în limba română. Permacultura este recunoscută internațional ca fiind un sistem comprehensiv de a crea sisteme sustenabile care reflectă dinamica unui ecosistem sănătos. De asemenea, tratează relația dintre om și natură, plasând-o într-o perspectivă etică, aducând în discuție trei principii: grija față de Pământ, oameni și consumul echitabil.

Copiii sunt moștenitorii planetei

Viitorul planetei noastre depinde de o schimbare a conștiinței, în care oamenii și resursele naturale nu mai sunt exploatate fără a se lua în considerare impactul pe termen lung. Sprijinind copiii încă de timpuriu sa dezvolte o relație de sensibilitate, compasiune și cooperare între ei și lumea naturală este un pas crucial în generarea acestei noi conștiințe.

Lipsă de activități în aer liber

Copilăria este o perioadă ideală în care se dezvoltă principiile asupra lumii, inclusiv atitudinea privind natura și mediul social. Pentru copii, permacultura are rolul de a-i sprijini să învețe valorificarea resurselor și să descopere metode creative de a trăi în armonie cu lumea.
 
În trecut, copiii petreceau mai mult timp în aer liber dar în prezent, joaca afară a fost limitată, copiii petrecând timp prelungit în spatele ecranelor. Odată cu absența timpului petrecut în natură, copiii riscă achiziții negative și pot experimenta tulburări comportamentale, incluzând inhibarea simțurilor, tulburări de concentrare (inclusiv ADHD) și rate mai mari de boli psihice și fizice.

Abordarea a permaculturii

Permacultura crează relații sustenabile între oameni și mediul natural folosind trei principii: Grija față de Pământ, Grija fața de oameni și Schimbul echitabil, ca bază pentru luarea deciziilor. Aceleași principii, odată internalizate, pot fi aplicate ca o “lentilă” de protecție în orice altă sferă a vieții, inclusiv a educației.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version