11.543 de elevi din București, absolvenți ai clasei a opta, au susținut, anul acesta, examenul de Evaluare Națională.

Luni au fost afișate rezultatele provizorii, de dinainte de depunerea eventualelor contestații, iar perspectivele sunt îmbucurătoare. Însă există și numeroși care tot luni au posibilitatea să depună contestații.

Totuși, trebuie precizat că, din cei 11.543 de elevi care au participat, 1.239 au obținut medii de sub 5, ceea ce înseamnă un procent de 10,73% dintre elevii care au participat la examen.

Numărul celor care au obținut medii sub 5 este mai mic decât anul trecut, când au fost 1.402 candidați cu medii sub 5, ceea ce înseamnă aproximativ 11,7% din cei 11.983 de candidați.

106 elevi au obținut anul acesta media 10, în condițiile în care anul trecut au fost doar 47 de elevi din București cu media 10. 

Pe de altă parte, trebuie precizat că anul acesta au fost 21 de elevi din București care au obținut medii sub 2 la examenul de Evaluare Națională.

Vă reamintim că media de admitere în liceu este reprezentată 80% de media generală de la Evaluarea Națională și 20% de media generală cu care s-au absolvit clasele din gimnaziu.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version