Cel puțin 79 de copii nevaccinați din județele Bistrița și Cluj au ajuns cu rujeolă la spital, iar Ministerul Sănătății le cere părinților să nu refuze imunizarea. Mobilizate urgent, Direcțiile de sănătate publică vor începe campaniile de vaccinare împotriva rubeolei-rujeolei-oreion.

sursa foto radioconstanta.ro
sursa foto radioconstantaro

“La granița dintre județele Bistrița Năsăud și Cluj evoluează de câteva săptămâni un astfel de focar. Numărul de cazuri a fost în creștere, medicii de familie știu”, a declarat, sâmbătă, Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie.

El a precizat că există stocuri necesare de vaccin ROR, pentru a fi administrat copiilor care nu au fost imunizați. Rafila a amintit că în anul 2005 în România au existat peste 12.000 de cazuri de rujeolă, soldate inclusiv cu decese în rândul copiilor, după ce vaccinarea împotriva aceste boli a fost sistată timp de 6 luni.

Acoperirea vaccinală pentru rujeolă, oreion, rubeolă a fost în anul 2015 de aproximativ 83%, ceea ce înseamnă că aproximativ 35.000 de copii nu au fost vaccinați, dar există zone precum județul Arad sau București unde scade sub 70%, a avertizat președintele Societății Române de Microbiologie.

Cazuri de difeterie în europa, pe fondul migrației 

Situația poate deveni și mai îngrijorătoare în contextul în care se intensifică fenomenul migrației, inclusiv din țări unde sistemele de sănătate nu funcționează foarte bine. Potrivit lui Rafila, în Europa au fost semnalate pentru prima dată, după mulți ani, cazuri de difterie, chiar mortale, atât în 2015, cât și în 2016. El a atras atenția că au existat, totodată, cazuri de poliomielită în Ucrain

Ministerul Sănătății face apel la personalul medical din teritoriu să intensifice acțiunile de imunizare și de recuperare a copiilor nevaccinați. MS insistă că vaccinarea este cel mai important act de prevenție în apariția principalelor boli transmisibile.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version