Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

EXTERNE: Suedia și Finlanda solicită aderarea la NATO / SĂNĂTATE: Românii se pot vaccina cu doza 4 anti-COVID / Este disponibil vaccinul Pfizer / 

Breaking News:

Grădiniță deschisă cu întârziere. Negoiță: „ISMB și ministerul nu au fost în stare să facă angajări”

Primarul Robert Negoiță aacuzat Inspectoratul Școlar al Municipiului București (IȘMB) și Ministerul Educației, luni, la inaugurarea noului corp de clădire al Grădiniţei nr. 69 din Sectorul 3, că nu au fost în stare să angajeze mai devreme personal.

Iar din acest motiv, mii de copii nu au unde să meargă la grădiniţă în Sectorul 3.

„Nu sunt foarte fericit că deschidem această grădiniţă abia acum. Ea este gata de mult, dar din cauza faptului că inspectoratul, ministerul nu au fost în stare să dea drumul la angajări, iată-ne, la final de an, că deschidem şi noi această grădiniţă (…) Noi mai avem astfel de investiţii încă vreo nouă în Sectorul 3, făcute nu de inspectorat, nu de minister, ci de primărie, şi tot aşteptăm să se facă angajări, iar de cea mai simplă treabă de făcut, şi anume să faci nişte angajări, cei de la inspectorat nu sunt în stare şi avem mii de copii din Sectorul 3 care nu au unde să meargă, cu grădiniţe goale”, a spus Robert Negoiţă într-un videoclip de la inaugurare, pe care l-a publicat pe Facebook. 

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv