Greva generală de la Poșta Română s-a încheiat miercuri dimineață, după două zile. Sindicaliștii vor primi creșteri salariale în medie de 370 de lei net, în două tranșe: de la 1 iunieși 1 septembrie.

foto Jean Mihai Pîlșu

„Blocul Naţional Sindical, prin Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România, informează că greva demarată la nivelul Companiei Naţionale Poşta Română s-a încheiat în această dimineaţă, 3 aprilie 2024, în urma semnării noului Contract colectiv de muncă şi înregistrării acestuia la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti”, se arată într-un comunicat.

Sindicaliştii solicitaseră creşterea cu 400 lei net a salariilor şi majorarea sporului de loialitate.

Marţi seară, Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunţat că s-a ajuns la o formă finală a Contractului colectiv de muncă dintre sindicatul reprezentantiv şi Compania Naţională Poşta Română şi a precizat că angajaţii vor primi o creştere salarială cuprinsă între 350 şi 370 de lei net, care va fi acordată în două tranşe, de la 1 iunie şi de la 1 septembrie.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version