Reprezentanții Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) informează, prin Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile (CNSCBT), că numărul persoanelor care au murit din cauza gripei în acest sezon a urcat la 29.

 

S-a confirmat că încă trei persoane au murit de curând din cauza gripei. Este vorba despre doi bărbați din județul Iași, unul de 35 de ani și unul de 41 de ani, și despre o femeie de 84 de ani din București.

S-a stabilit că în toate aceste cazuri victimele nu erau vaccinate împotriva gripei și aveau și alte probleme de sănătate preexistente.

De asemenea, s-a stabilit că cele trei victime au murit din cauza prezenței virusului gripal de tip A.

Din cauza numărului alarmant de mare de decese la care s-a ajuns, Ministerul Sănătății solicită public luarea unor măsuri de urgență.

Managerii de spitale trebuie să se asigure că sunt respectate cu stricteţe măsurile igienico-sanitare în unităţile sanitare şi că personalul medical are la dispoziţie şi poartă echipamentul de protecţie.

De asemenea, Ministerul Sănătăţii vrea să solicite direcţiilor de sănătate publică să prezinte, în cel mai scurt timp, o situaţie a stocurilor de medicamente antivirale specifice pentru gripă existente în spitale şi, după caz, să solicite suplimentarea stocurilor, astfel încât să fie disponibile medicamentele necesare pentru tratamentul pacienţilor internaţi.

Şi farmaciile trebuie să se asigure că au medicamente şi produse necesare prevenirii şi tratării gripei.

Totodată, Ministerul Sănătății solicită impunerea prezenței în grădiniţe şi scoli, în fiecare dimineaţă, a unor cadre medicale care să realizeze un triaj, astfel încât să poată fi evitată răspândirea virusului gripal.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version