Guvernul a abrogat în ședința de miercuri HG 800/2016 pentru adoptarea metodologiei privind modul de calcul și procedura de avizare și aprobare a prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizație de punere pe piață în România.

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat după ședință că “această hotărâre a rămas fără subiect urmare a apariției Legii 10 din 2017 cu privire la abrogarea OUG 59/2016, metodologia de calcul a prețurilor urmând a fi stabilită prin ordin de ministru”.

Bodog a precizat că hotărârea de abrogare va fi publicată în Monitorul Oficial vineri, împreună cu ordinul de ministru care va stabili metodologia de calcul în cazul prețurilor.

Ministrul Sănătății a mai spus că a avut ieri la Guvern o întâlnire cu premierul, cu un secretar de stat de la Ministerul de Finanțe, cu personalul tehnic din Ministerul Sănătății și cu cele trei asociații ale producătorilor, distribuitorilor și importatorilor de medicamente.

“Am convenit aplicarea măsurii din programul de guvernare – reducerea cu 35% la medicamentele inovative care-și pierd patentul”, a arătat Bodog.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version