Guvernul a dublat, în ședința de marți, amenzile pentru medicii și spitalele care ignoră pacienții la urgențe, ținându-i pe hol cu orele. (Vezi document la finalul articolului)

Astfel, medicii vor plăti între 1.000 și 3.000 de lei, față de 500 – 1.500 de lei anterior, iar spitalele – între 20.000 și 30.000 de lei, față de 10.000 – 15.000 de lei, anterior.

Este vorba despre modificarea și completarea HG nr. 857/2011 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii publice.

“2. La articolul 22, la alin.(2) partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:

Art. 22 – (2) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei pentru persoanele fizice, respectiv cu amendă de la 20.000 lei la 30.000 lei pentru persoanele juridice următoarele fapte:

a) preluarea pacientului de către personalul UPU sau CPU într-un interval de timp mai lung decât cel prevăzut de reglementările legale în vigoare;

b) reținerea echipajelor de urgență din cadrul serviciilor de ambulanță sau SMURD de către medicii din UPU ori CPU sau medicii de gardă din spital, încălcându-se astfel reglementările legale în vigoare;

c) neanunțarea din timp a sosirii și/sau neinformarea asupra datelor clinice despre starea pacientului și tratamentul aplicat acestuia până la momentul respectiv a personalului din UPU sau CPU de către echipajele care transportă pacienți aflați în stare critică, conform reglementărilor legale în vigoare.”

Pacienții nemulțumiți pot reclama situația la Direcțiile de Sănătate Publică. 

Timpii de așteptare legali la Unitățile de Primiri Urgențe ale spitalelor au fost stabiliți prin Ordinul M.S. 443/2019, care prevede că timpul de triaj al unui pacient odată ajuns la UPU nu trebuie să depășească două minute. 

Există 5 coduri de urgențe în funcție de care sunt triați pacienții: 

  • cod roșu – resuscitare
  • cod galben – critic
  • cod verde – urgent
  • cod albastru – non-urgent
  • cod alb – consult

Care sunt timpii de așteptare prevăzuți de lege pentru fiecare tip de cod:

  • pacienții cod roșu (resuscitare) – 0 minute
  • pacienții cod galben (situaţie cu risc major/ status mental alterat/orice durere intensă sau discomfort major) – 15 minute
  • pacienții cod verde (urgent) – 60 de minute
  • pacienții cod albastru (non-urgent) – 120 de minute
  • pacienții cod alb (consult) – 240 de minute
“Sunt necesare aceste măsuri pentru responsabilizarea personalului medical pentru respectarea normelor de sănătate. S-a dovedit faptul că este nevoie și de măsuri coercitive pentru ca sistemul să funcționeze” , a declarat ministrul Sănătății, Sorina Pintea.
 
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version