Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Cîrstoiu se disculpă: „Nu sunt incompatibil, există o decizie a ÎCCJ” / /JUSTIȚIE: Primarul PNL Chirica de la iași, trimis în judecată de DIICOT / ANM: Vremea începe să se încălzească, dar mai există ploi până la sfârșitul lunii / 

Breaking News:

Guvernul a transferat primăriilor 31 de milioane de lei, pentru grupuri sanitare în 375 de școli

Guvernul Orban a aprobat, în ședința de marți, repartizarea către bugetele autorităților locale a sumei de 31,2 milioane de lei, prevăzută în bugetul Ministerului Educației și Cercetării pe anul 2020, pentru lucrări de amenajare a grupurilor sanitare și asigurarea cu utilități a acestora în unitățile de învățământ preuniversitar de stat.

Din suma totală, „17 milioane de lei se vor aloca în vederea continuării lucrărilor de amenajare a grupurilor sanitare și asigurării cu utilități a 272 de unități de învățământ preuniversitar, finanțate în anul 2019 (prin HG nr. 363 și HG nr. 674), dar ale căror lucrări nu au fost finalizate la sfârșitul anului trecut”. precizează MEC.

Restul de 14,2 milioane de lei sunt destinați finanțării lucrărilor de amenajare a unor grupuri sanitare, precum și asigurării cu utilități a acestora, în 103 unități de învățământ preuniversitar de stat, care nu dispun de grupuri sanitare conforme.

„Alocările bugetare au fost adoptate printr-o hotărâre, potrivit căreia aceste sume se transferă către bugetele locale, prin intermediul inspectoratelor școlare județene. Ulterior, autoritățile locale, pe raza cărora funcționează unitățile de învățământ preuniversitar de stat nominalizate, au obligația de a-și actualiza bugetele locale cu sumele aferente, astfel încât să poată demara procedurile de amenajare a grupurilor sanitare la unitățile de învățământ beneficiare”, se mai arată în comunicatul MEC transmis redacției.

Procedurile privind achiziția lucrărilor de investiții, încheierea și derularea contractului de lucrări intră în sarcina autorităților locale.

Consiliile locale răspund, în condițiile legii, de utilizarea sumelor repartizate. În situația în care, la sfârșitul anului 2020, vor exista fonduri neutilizate, acestea vor fi virate către bugetul de stat.

95 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv