Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Parlamentul l-a revocat pe Bădălău de la vicepreședinția Curții de Conturi / JUSTIȚIE: Cocoş, Crinuţa Dumitrean, Diacomatu și „Stelu” au scăpat de condamnări / ÎCCJ: Faptele s-au prescris  / CCR se va pronunța în 14 decembrie pe suprataxarea contractelor de muncă part-time / 

Breaking News:

Împrumuturi de 229 milioane euro de la BEI, pentru investiţii în sectorul sanitar

Guvernul a aprobat, în ședința de marţi, un memorandum în care îşi exprimă acordul de principiu privind contractarea unei asistenţe financiare rambursabile de la Banca Europeană de Investiţii (BEI), în valoare totală de 229 milioane de euro, pentru investiţii în domeniul sanitar derulate de Ministerul Dezvoltării.

Cele două împrumuturi vor fi contractate până cel mai târziu la sfârşitul acestui an.

Primul împrumut va avea o valoare de până la 87 milioane euro, iar cel de-al doilea – de până la 142 milioane euro.

„Majoritatea proiectelor sunt în curs de implementare şi se estimează a fi finalizate până în anul 2026. Implementarea va fi asigurată de MDLPA, prin Compania Naţională de Investiţii (CNI). Costul total al acestor investiţii este de aproximativ 292 de milioane de euro, din care valoarea asistenţei financiare de la BEI va fi de 229 milioane euro. (…) Pe durata implementării, MDLPA va asigura încadrarea în obiectivele şi ţintele prevăzute de strategia fiscal-bugetară elaborată anual, inclusiv respectarea cadrului general de programare bugetară, sumele necesare (credite bugetare şi credite de angajament) pentru aceste obiective fiind deja incluse de către MDLPA, după cum a fost necesar, atât în bugetul pe anul 2022, cât şi în estimările pentru anii următori, cu respectarea limitelor de cheltuieli aprobate anual”, precizează Executivul. 

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv