Autorităţile au dat asigurări că epidemia de rujeolă va fi ţinută sub control graţie importului de vaccinuri.

sursa foto ziarelive.ro

Însă ultimele cifre date publicităţii arată că situaţia a depăşit orice limită şi că autorităţile sunt depăşite de situaţie.

Nu mai puţin de 118 cazuri noi de rujeolă au fost înregistrate în perioada 2-6 octombrie ceea ce înseamnă că s-a ajuns la un număr total de peste 9.500 de persoane afectate de această epidemie.

Cele mai multe cazuri noi au fost înregistrate în Braşov, 44 de cazuri, şi în Neamţ, 22 de cazuri. 

9.158 de cazuri de rujeolă au fost înregistrate la persoane nevaccinate, iar 381 de cazuri au fost înregistrate la persoane vaccinate.

34 de persoane au murit până acum din cauza epidemiei de rujeolă. Au fost 9 decese în Timiş, 7 în Dolj, 6 în Arad, 3 în Caraş Severin şi câte unul în Bihor, Cluj, Călăraşi, Neamţ, Satu Mare, Vaslui, Galaţi, Mureş şi Bucureşti.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version