Între două veşti proaste despre tragedia din Club Colectiv, care a îndoliat o ţară întreagă, avem parte şi de câte o veste mai bună.
Astfel, rudele şi apropiaţii lui Liviu Popescu, basistul trupei “Up To Eleven”, au anunţat că acesta a ieşit din comă şi dă uşoare semne de revenire de pe patul de spital din Viena unde este internat.
“Liviu a deschis ochii după o săptămână de somn. Erau umflaţi şi nu puteau încă focaliza cum trebuie, dar ne-a recunoscut. A încercat să vorbească şi cu greu, ca un copil care abia învaţă să pronunţe primele cuvinte, a reuşit să articuleze “ma-ma”. A vrut să ne spună mai mult de atât, ba chiar să schiţeze un zâmbet, dar nu a reuşit. Era încă prea sedat. La plecare ne-a făcut uşor “Pa-pa”, cu piciorul. Medicii sunt mulţumiţi de cum arată operaţiile. Bacteriile rămân în continuare o îngrijorare pentru ca sunt urâte şi puternice, dar este bine că nu sunt în sânge”, se arată într-un mesaj postat pe pagina de socializare a artistului.
Liviu a suferit arsuri grave în incendiul din Club Colectiv, la fel ca Gabriela Corina Ioniţă, o tânără internată în Anglia şi care, de asemenea, dă semne de revenire.
Din păcate, însă, bilanţul celor care şi-au pierdut viaţa din cauza tragediei din Club Colectiv a ajuns la 60. Alex Hogea (19 ani) a încetat din viaţă pe un pat de spital din Viena, iar Alexandru Mihai Iancu (22 de ani) a murit la Spitalul Sfântul Ioan din Bucureşti. Cei doi aveau arsuri grave pe mai mult de 60% din suprafaţa corpului. Alte peste 70 de persoane sunt încă internate cu arsuri în diferite spitale din Bucureşti sau din străinătate.