Luni încep înscrierile la concursulunațional de selecție a cadrelor didactice pentru constituirea Corpului Național de experți în management educațional (CNEME).

Conform calendarului de desfășurare, seria a 16-a, aprobat prin Ordinul ministrului Educației și Cercetării nr.4.679/08.07.2020, se completează formularul de selecție, disponibil on-line (până la ora  15:00 a fost completat de 44 de candidați).

Această etapă se încheie în data de 19 iulie. Ulterior, în 20 iulie, vor fi afișate listele cuprinzând candidații admiși în urma procesului de selecție online. 

În intervalul 20 – 27 iulie, candidații admiși vor depune, la inspectoratele școlare județene, portofoliile cu documentele prevăzute de metodologia de organizare și desfășurare a concursului. Aceste portofolii pot fi transmise și electronic, până la ora 16:30, în data de 27 iulie, pe adresele de e-mail comunicate de inspectoratele școlare.

Ordinul de ministru privind înscrierea în Registrul național al experților în management educațional a cadrelor didactice declarate promovate va fi emis până în data de 24 august 2020, după parcurgerea celorlalți pași prevăzuți în calendar, inclusiv evaluarea portofoliilor și a contestațiilor, la nivelul Ministerului Educației și Cercetării. Alte detalii privind înscrierea, inclusiv formularul, sunt disponibile pe pagina web dedicată.

Calitatea de membru în Corpul Naţional de experţi în management educațional, certificată prin înscrierea în Registrul Naţional al experţilor în management educaţional, în urma promovării concursului de selecţie organizat de Ministerul Educației și Cercetării, este una din condițiile obligatorii pentru participarea la concursurile de selecție a inspectorilor școlari și a directorilor unităților de învățământ din sistemul preuniversitar, conform prevederilor legale.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version