Luni, 3 octombrie, începe, oficial, noul an universitar, deși există numeroase facultăți unde au fost programate diferite activități încă de săptămâna trecută.

ciolos-iohannis

Peste 9.000 de polițiști au fost detașați pentru a asigura ordinea și disciplina în apropierea unităților de învățământ în care sunt programate, luni, festivități de deschidere a anului universitar.

Noul an universitar vine cu diferite modificări. Apar în program 35 de noi specializări și programe de studii universitare de licență, dar și 64 de programe noi de studii de master.

Cele mai importante universități de stat pun la bătaie 39.105 locuri la studiile universitare de licență. Ca de obicei în ultimii ani, Universitatea Babeș Bolyai, din Cluj, își taie partea leului ea fiind cea mai mare universitate din țară cu 14.334 locuri la studiile universitare de licență.

Ca de obicei, cei mai importanți politicieni ai momentului vor căuta să facă baie de mulțime cu prilejul unui asemenea eveniment de amploare. Astfel, președintele Klaus Iohannis deschide anul universitar la Universitatea de Vest Timișoara, iar premierul Dacian Cioloș la Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj.

Mircea Dumitru, ministrul Educației, îl va însoți pe președintele Iohannis la Timișoara, cei doi fiind așteptați și la o dezbatere cu membrii comunității academice din Timișoara.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version