Președintele Klaus Iohannis nu pare prea îngrijorat de faptul că jumătate dintre măștile aflate la vânzare în ultimele 8 luni sunt neconforme, așa cum a declarat ministrul Economiei, Virgil Popescu.

Șeful statului le-a recomandat românilor „să se informeze”.

Întrebat de jurnaliști la conferința de presă de miercuri seară de la Cotroceni, el a spus că a discutat cu Virgil Popescu despre faptul că măştile neconforme trebuie retrase, iar producătorii amendaţi.

„În paralel, mi-a spus că există între timp destul de mulţi producători în ţară, care produc măşti care pot purta această denumire – măşti de protecţie – şi atunci probabil vor fi acestea mai mult comercializate. Trebuie să facem diferenţa între măşti de protecţie, cum sunt acestea pe care le purtăm noi şi pur şi simplu obiecte cu care poţi să acoperi faţa sau gura, care, sigur, au un grad mult mai redus de protecţie. Populaţia trebuie să se informeze, iar ANPC trebuie să verifice că atunci când se vinde ceva ce se numeşte mască de protecţie să fie mască de protecţie şi nu altceva”, a spus Iohannis.

Ministrul Virgil Popescu a declarat, miercuri, că jumătate dintre măştile aflate pe piaţă nu protejează împotriva COVID, iar Ministerul Economiei va emite un ordin pentru a obliga comercianţii să precizeze acest lucru în cazul produselor neconforme. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version