Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:

Iohannis: O nouă condiţie pentru ca şcolile să poată funcţiona cu prezenţă fizică

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, joi, că începând de luni, când elevii vor reveni la cursuri, „va fi introdusă nouă condiţie pentru ca şcolile să poată funcţiona cu prezenţă fizică”.

Este vorba despre „gradul de vaccinare al personalului şcolii”.

„Experţii, specialiştii din cele două ministere, din INSP vor discuta şi mâine se va emite ordinul comun al Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii, care detaliază foarte clar aceste chestiuni”, a declarat președintele, la Palatul Cotroceni.

El a insistat că vaccinarea este singura şansă pentru a depăşi pandemia: „Putem să ne uităm în jur, vedem că în vestul Europei avem iarăşi o creştere a pandemiei şi concluzia este una tristă şi simplă: pandemia nu s-a încheiat. Însă noi avem soluţia, ea se numeşte vaccinare”.

19 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv