Președintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului, spre reexaminare, legea de modificare a Legii Educației, prin care a fost redus”din pix” numărul de ore în învățământul primar, gimnazial și liceal.
 
 
Consilierul prezidențial pe probleme de educație, Ligia Deca a precizat joi, într-o declarație de presă la Cotroceni, că modificările ar duce și la un val de concedieri în sistemul de învățământ.
“Motivul reexaminării îl reprezintă măsurile introduse la articolul 1, punctul 4, prin care se realizează reducerea <<din pix>> a numărului de ore din ciclul primar, gimnazial şi liceal începând cu următorul an şcolar. Astfel, potrivit acestor noi reglementări, numărul de ore alocat disciplinelor din planurile cadru de învăţământ este în medie de 20 de ore pe săptămână la învăţământul primar, 25 la învăţământul gimnazial şi 30 de ore pe săptămână la învăţământul liceal. Această modificare abruptă a Legii educaţiei naţionale, fără nicio analiză de impact, riscă să producă efecte negative în cascadă pentru comunitatea şcolară, fapt semnalat inclusiv de organizaţii reprezentative la nivel naţional ale elevilor, dascălilor şi părinţilor. Demersul denotă lipsa unei strategii şi a unei viziuni pe termen mediu şi lung în acest sector esenţial pentru viitorul României”, a explicat Deca.
De asemenea, Deca a spus că, potrivit modificărilor, planurile cadru ar urma să fie schimbate printr-un proces făcut “pe genunchi” și se poate ajunge în situația absurdă în care elevii de gimnaziu să fie școlarizați după trei planuri cadru.
Întrebată dacă are o analiză de impact asupra valului de concedieri la care s-a referit, Deca a spus că a primit semnale de la federații sindicale că fiecare oră în minus înseamnă o reducere masivă a normei și deci a numărului de dascăli.
“Nu avem o analiză de impact câte ore se reduc și câți profesori. Ne-au transmis că, probabil, vor exista mii de posturi disponibilizate”, a precizat ea.
 
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version