Ministerul Sănătății a dat aviz Spitalului Universitar de Urgență Militar Central “Dr. Carol Davila” (SUUMC), în 20 ianuarie, să înființeze Centrul pentru melanomul malign și cancere cutanate, structură care va funcționa în cadrul Secției Dermato-venerologie.

operatie, spital militar 4
sursă foto Spitalul Militar Central

“Centrul pentru melanomul malign și cancere cutanate este o structură specializată, cu o plaja largă din punct de vedere al adresabilității, și va funcționa ca centru metodologic atât pentru rețeaua sanitară a Ministerului Apărării Naționale, cât și pentru rețeaua civilă, ca urmare a dezvoltării colaborării cu secțiile de profil din cadrul Spitalului Clinic Colentina, în principal, dar și cu alte secții sau compartimente ale unităților sanitare din țară”, se precizează pe site-ul SUUMC.

Totodată, se arată că “având în vedere gravitatea, evoluția imprevizibilă și rapidă a afecțiunilor oncologice cu localizare cutanată, recomandarea formulată Centrului pentru pentru melanomul malign și cancere cutanate de către Ministerul Sănătății, prin Direcția Management și Structuri Unități Sanitare, este ca acesta să dezvolte colaborarea cu Societatea și Comisia de profil, în vederea: îmbunătățirii depistării și diagnosticării precoce a acestor afecțiuni; elaborării și implementării celor mai noi protocoale chirurgicale și terapeutice în domeniu, precum și pentru asigurarea monitorizării, pe termen lung, a cazurilor rezolvate astfel încât să se reducă semnificativ incidența complicațiilor care pot surveni”, informează site-ul unității medicale”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version