Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, Legea pentru aprobarea OUG nr. 58/2020, prin care pot fi organizate în perioada stării de alertă concursurile de titularizare în învăţământul preuniversitar şi cele de ocupare a posturilor din învăţământul universitar.

„Pe durata stării de alertă, în instituţiile şi autorităţile publice, se suspendă orice tip de concurs pentru ocuparea posturilor sau funcţiilor vacante şi temporar vacante, cu excepţia celor prevăzute la alin. (1) şi (2), precum şi la art. 11 şi 12, precum şi posturile de predare vacante din unităţile de învăţământ preuniversitar şi a posturilor şi funcţiilor vacante din instituţiile de învăţământ superior, institutele de cercetare, Academia Română şi academiile de ramură”, prevede actul normativ.

Ordonanţa vizează stabilirea unor măsuri privind buna funcţionare a sistemului de învăţământ pentru asigurarea continuităţii procesului de învăţământ pe durata stării de urgenţă, completată şi cu starea de alertă, până la eliminarea restricţiilor privind adunările publice, astfel încât procesul de învăţământ să se poată realiza şi în modul online.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version