S-a încheiat procesul de repartizare la licee a elevilor care au trecut cu bine peste examenul de Evaluare Națională din acest an.

Iar în baza rezultatelor obținute, reprezentanții Ministerului Educației au realizat un top al celor mai bune unități de învățământ din țară.

Cum era de așteptat, ierarhia este dominată de licee din București care ocupă primele cinci locuri și șapte din primele 10 locuri ale clasamentului realizat de MEN.

Lider rămâne Colegiul Național Sfântul Sava, din București, care de multe ori a dat ora exactă în materie de performanțe educaționale. Aici, cea mai mică medie de admitere a fost 9,72. Urmează însă, la mică distanță, Colegiul Național Gheorghe Lazăr, cu ultima medie de admitere 9,70, și Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu, cu ultima medie de admitere 9,68.

Supremația liceelor bucureștene este spartă la locul 6 de Colegiul Național Mircea cel Bătrân, din Constanța, unde s-a intrat cu 9,54, și la locul 8 de Colegiul Național Emil Racoviță, din Cluj Napoca, unde s-a intrat cu 9,48.

Dacă locurile 4, 5, 7 și 9 revin, de asemenea, unor licee din București precum Colegiul Național Mihai Viteazul (9,63), Colegiul Național Gheorghe Șincai (9,55), Colegiul Național Spiru Haret (9,50) și Colegiul Național Cantemir Vodă (9,45), topul este încheiat de revelația din acest an, respectiv de Colegiul Național Vasile Alecsandri, din Galați, unde s-a intrat cu 9,44.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version