Moartea unui copil de 11 luni şi internarea altor 9, majoritatea din Argeş, la Spitalul “Marie Curie” din Bucureşti, cu sindrom hemolitic-uremic, a determinat Ministerului Sănătăţii să investigheze cazul.

bebelusi, copii, nasteri 2
foto Arhivă

Copiii, cu vârste între 7 luni şi 2 ani, au o afecţiune ce duce la blocarea rinichilor, motiv pentru care sunt supuşi dializei.

Ministerul Sănătăţii precizează că numai la unul dintre ei s-a confirmat infecţia cu E.coli – cel decedat în 4 februarie, după ce a fost transferat în stare gravă la Spitalul “Marie Curie”.

În comunicatul misterului se mai arată că toţi ceilalţi copii se găsesc sub îngrijire medicală atentă, fiind aplicate procedurile necesare susţinerii funcţiilor vitale.

„Măsurile luate de autorităţile de sănătate publică constau în verificarea posibilelor cauze comune de apariţie a acestor îmbolnăviri, verificarea condiţiilor de spitalizare în unităţile unde aceşti copii sunt îngrijiţi şi asigurarea tuturor resurselor necesare diagnosticului şi terapiei acestora”, se precizează în comunicat.

Ministerul Sănătăţii mai precizează că în perioada imediat următoare va comunica rezultatele anchetei epidemiologice desfăşurate de Direcţia de Sănătate Publică Argeş şi Municipiul Bucureşti şi va dispune măsurile care se impun în urma analizei raportului şi recomandărilor.
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version