Prezent vineri seara la Târgul de Crăciun organizat la sediul Ministerului Agriculturii, Achim Irimescu, şeful instituţiei, a făcut un anunţ cât se poate de şocant.

sursa foto romaniatv.net
sursa foto romaniatvnet

Irimescu susţine că politica României, de a importa foarte multe produse din segmentul celor mai ieftine, face ca populaţia să fie efectiv otrăvită.

“Am să fac tot ce este posibil să promovez produsele româneşti, pe de o parte, iar pe de altă parte să asigur o protecţie corespunzătoare producătorului şi consumatorului român pentru că, din păcate, multe produse care ajung în România se vând pentru că ajung din segmentul cel mai ieftin şi efectiv otrăvim populaţia şi omorâm producătorul român. Orice guvern are datoria să îşi apere şi producătorul şi consumatorul”, a anunţat Achim Irimescu.

Ministrul Agriculturii vrea reintroducerea controlului la frontiere pentru reziduurile de pesticide şi produse chimice, în condiţiile în care multe dintre produsele alimentare ieftine care ajung în România sunt, de obicei, tratate cu pesticide interzise în Uniunea Europeană.

Achim Irimescu a amintit de transporturile de grapefruit din Turcia, din urmă cu câţiva ani. În noiembrie 2012, 120 de tone de grapefruit, contaminate cu pesticide, au fost descoperite în ultimul moment şi distruse.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version