Ministrul Monica Anisie a transmis joi dimineață, la TVR 1, că simularea Evaluării Naționale la clasele a VII-a și a Bacalaureatului la clasa a XI-a ”se vor da”.

Declarația ei vine la o zi după ce a anunțat că, în acest moment, singurele simulări stabilite clar la nivel național cu începere în luna martie sunt cele pentru clasele a VIII-a și a XII-a.

Acum, Monica Anisie spune că va emite un alt ordin pentru simularea de la clasa a VII-a.

“Pentru clasa a VII-a, însă, pentru că acești elevi au învățat după o programă nouă, nu puteam să îi punem pe același plan cu cei de clasa a VIII-a în același proiect de ordin, pentru că trebuie mai întâi de toate să fie aprobată programa lor de examen, programa de simulare și să propunem pilotarea structurii de subiect. Deci va fi un nou ordin care să aprobe toate acestea”, a declarat ministrul Educației joi dimineață, 16 ianuarie, la TVR.

Anisie a adăugat că CNEE lucrează acum la programa pentru examen: ”Termenul este 1 februarie, deci îi anunț pe elevi și părinți că și elevii de clasa a VII-a vor da această simulare, dar după ce noi vom prezenta programa și vom da un model de subiect”.

”Este stipulat clar că și elevii de clasa a XI-a vor putea da simularea”

Despre proiectul de ordin prezentat în cadrul Comisiei de Dialog Social, Anisie a precizat că ”are în anexă și calendarul simulărilor. Vorbim despre un proiect de ordin pentru simulările la clasele a VIII-a și a XII-a și a XI-a”.

La clasa a XI-a, simulările sunt în totalitate la decizia inspectoratului școlar județean, prevede proiectul de ordin al Ministerului Educației.

Inspectoratele Școlare Județene vor decide nu numai care vor fi subiectele, dar și dacă în județul respectiv organizează sau nu testare la a XI-a.

”Pentru că nu a mai fost cuprins în calendar în mod expres referința la clasa a XI-a, cred că nu a stat toată lumea să citească și în cuprinsul proiectului de ordin, unde este stipulat clar că și elevii de clasa a XI-a vor putea da simulare, dar organizarea să se facă la nivel județean. Pentru că am primit numeroase sesizări – de fapt CNEE a primit de-a lungul anilor, atât din partea elevilor, cât și din partea cadrelor didactice – ca aceste simulări să nu mai fie în același timp, pentru că e o încărcătură foarte mare atât pentru profesori, cât și pentru elevi, în aceeași perioadă în care aveam simulările și la clasa a VII-a, și la clasa a VIII-a, și la clasa a XII-a. Ca atare, am lăsat a VIII-a și a XII-a pe un calendar clar, urmând ca la a XI-a fiecare inspectorat școlar județean să își stabilească atât calendarul, cât și subiectul”, a explicat Anisie.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version